5. Ev ita sa te intorci pentru a priv i foaia si m ergi m ai departe. Rostul lunii in indeplinirea dorintelor Foarte m ulte ritualuri se realizeaza pe luna plina, av and in v edere ca acest astru are o putere m agica si o influenta speciala asupra energiilor din jurul nostru.
În numele negrăitei rugăciuni și bucurii care ți-a cuprins inima când ai oferit adăpost Mântuitorului lumii în casa ta din Betania, te implor, roagă-te pentru mine și familia mea ca să-l păstrăm pe Dumnezeu în inimă astfel încât să ne învrednicim a primi ajutor în nevoile noastre, mai ales în durerea care mă copleșește acum (aici se spune dorința).
Seminte de rudraksha pe snur negru reglabil Semintele de rudraksha sunt extrem de cunoscute in lumea asiatica. Sunt folosite in meditatie si in programarea lor pentru indeplinirea dorintelor. Se spune ca Budha, Gandhi, Dalai Lama purtau cu veneratie si respect aceste seminte sub forma de bratara in timpul rugaciunilor si meditatiilor. Vibratia inalta a semintelor de rudraksha te conecteza cu
Te implor, Ajutătoarea celor aflați în suferință, înfrânge orice greutăți precum ai înfrânt balaurul care șade la picioarele tale." După ce ai terminat de rostit această rugăciune pentru îndeplinirea dorințelor, continuă cu „Tatăl nostru", apoi cu rugăciunea „Bucură-te Marie, cea plină de Har, Domnul este cu Tine!
Afirmatii pozitive pentru dobandirea respectului de sine. Ma iubesc si ma accept asa cum sunt, de aceea totul imi merge din ce in ce mai bine. Merit toata iubirea si tot respectul. Merit toate lucrurile bune pe care viata mi le ofera. Cum sa folosesti legea atractiei pentru a-ti atinge obiectivele. Afirmatii pozitive pentru atingerea obiectivelor
Nu poti vorbi de implinirea dorintelor dacă nu ai obiective. Fă-ți un plan. Dacă ai probleme în viața personală (în cuplu): Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume - Mahatma Ghandi Sparge rutina (încercă să faci un lucru nou în fiecare zi, fie el cât de mic). Alocă mai mult timp relației personale.
ySO9bm.
afirmatii pentru indeplinirea dorintelor